free-five-butterflies

 sa vina si sa se lipeasca din nou de mine. aceeasi poveste. se intoarce si mai flamand, il astept dureros. nu mai exista nimic altceva intre asteptare si abandon, tot ce se petrece intre e fleac. tot ce s-a petrecut inainte de asta, toata mizeria, tot balamacul, rasetele alea de hiene, au ramas ca niste amintiri lugubre ce mai explodeaza uneori, rar, cu o intensitate din ce in ce mai palida… si chiar daca tu vrei sa te salvezi de la uitare trimitandu-mi-te in vis, te scuip acum in jalnica ta realitate cu dispret si-ti spun de la obraz ca esti nebun sa crezi ca te-am iubit vreodata, o clipa macar, o infinitezimala secunda. ohohahahihi… aiuuuuuuu…. urletul asta de lupoaica transformat in chicot de diavol.

 

ce traiesc, ce simt, ce gindesc, ce iubesc si ce sper

e pentru ca nu (mai) existi.

de la el am invatat sa primesc raul care vine cu fruntea senina, cu un fel de aroganta rautacioasa. sa infrunt cu veselie crizele altora. si asta poate da oricarui sfarsit o savoare neregretabila.

mai ai putin… ca si cum as astepta demult asta. ti-ai luat masuri de precautie si dupa. stiu. nu vrei sa intelegi odata ca nu mai contezi. te-am mintit si de data asta ca ne vom vedea. ti-am promis de fapt, stiind inca de la primul sunet fals ca unele melodii se termina chiar inainte de a incepe. cand vezi peste tot numai masti si mascarade de ce te mai miri de posibilitatea unui final reusit? esti o proiectie a altora in care singur cazi ratoindu-te la toti ca esti modest si umil, dar in sinea ta, dincolo de circul asta, tanjesti dupa glorie. de ce se extaziaza toti la aceasta adulatie universala a unor viermi cu nimic mai interesanti decat tine. femei cu labii rozacee si cu mutre de purceluse care cad lovite naprasnic sub greutatea propriei lor suijari. se cred lucide si in acelasi timp desantate, singurul motiv pentru care inca se mai cred fatale este ca au avut candva 30 in talie. un simt al realitatii total distrus. ce-ai fost nu are relevanta cu ce esti si nici nu-ti ofera garantii pentru ce vei fi. pot sa vad insa cat esti de constant, liniar si plictisitor. nimic deosebit in afara de faptul ca lasi impresia unui indragostit lovit de amoc. muzica labiilor care falfaie in juru-ti pe care o crezi zbor de ingeri.  

 e doar o forma de cunoastere. ca si iarba. fumezi, faci amor, fumezi, faci amor. intre doua fumuri ,ca sa nu te plicisesti, iar faci amor. sau intre doua partide, ca sa nu te plictisesti, iar fumezi. pe urma schimbi iarba, ca si cum ai schimba partenerul, sau partenerul ca si cum ai schimba iarba. dar totusi sa nu schimbi partenerul pe iarba. tot secretul e sa nu fii dependent, nici de… nici de….  

indiferenta poate fi si ea desprindere.

cand bubele nu mai tin la cojile lor mai ales. cand alte piulite se insurubeaza in locul de drept si unesc oasele intre ele. gaurile dintre vertebre care dispar. dar nu asta voiam sa zic.

cruzimea poate fi si ea desprindere. la un moment dat mi-am inchipuit despre cineva ca a murit. mai mult decat atat: ca n-a existat niciodata. atat de tare am fost convinsa ca asa este, incat atunci cand intr-o noapte imi numaram iubitii, cum numara unii oile inainte de a adormi, pe el l-am sarit de pe lista. parca aveam mai multi, mi-am spus. ceva era in neregula, cineva nu iesea la numaratoare, si m-am foit toata noaptea prin memoria mea sa aflu cine si tot nu mi-am putut aminti. mi-a aparut in vis. spre dimineata. era trist, avea chiar un aer inchizitorial. "m-ai uitat", mi-a zis. "si nu e o uitare superficiala. tu CHIAR m-ai uitat, nici nu te prefaci" "de ce sa ma prefac?" ii raspundeam in vis. "cine esti tu?" "eu sint cel care te-a facut sa suferi mult. cum ai putut sa ma uiti TOCMAI  pe mine?" am ras in vis, i-am ras in fata. ce nebun! "inseamna ca ai facut treaba pe jumatate" a suras si el amar. avea buze pufoase. "si… te-am iubit?" "chiar nu-ti amintesti nimic? iti amintesti de toti numai de mine nu?" imi aminteam pana si de adolescentul care facuse un crash pentru mine si care era mereu in contratimp, de fiecare data cand se hotara sa ma invite in oras, afla ca unul dintre prietenii lui fusese mai rapid, si renunta. imi aminteam cum dadusem nume si adrese false celor cu care doream doar aventuri de o noapte sau doua, si ce nume si ce adrese false dadusem, imi aminteam cum rasesem in hohote de cel care avea intre picioare un chistoc invizibil, o bucata de carne crescuta ca o tumore si atat, o tumore creatza, ca o galusca uitata prea mult pe foc, si cum ma ridicasem in picioare cu lacrimi in ochi de atata ras si alergasem pe holurile hotelului care probabil si-acum mai rasuna in cascade de veselie. imi aminteam multe, vorbe si soapte, sarutari si binecuvantari, tipete si hohote, imbratisari, tandreturi si blandeti, cutremure sentimentale si raiul ciripit al iubirii implinite.

dar nu-mi aminteam de cel care ma facuse sa sufar ATAT. se lauda desigur. n-aveam cum sa uit asa ceva. cum sa uit un barbat pe care l-am iubit si dezmierdat? sau daca am crezut in el ca am crezut in el. "si totusi e adevarat", zicea el in vis. "probabil ai fost un mare farsor, farsorii nu-mi plac, nu vad alta explicatie". si-acum ce urmeaza? "trebuie sa ma pui pe lista" "pe care lista?" "trebuie sa intru si eu macar in numaratoarea ta, sa te ajut sa dormi…"

ce vis ciudat… sa fii piua intai in viata cuiva si pe urma sa nu incapi pe o blestemata de lista.

pe care am pasit impreuna.

o iubire taioasa ca lamele ierburilor si alteori matasoasa ca soaptele vantului printre cutite….

 

azi te iubesc altfel. poate pentru prima data asa cum trebuie.

amintirile emotiilor sunt emotii si nu sunt. daca intelegi asta poti sa te desprinzi fara probleme de sol, de flori, de musuroaiele de gunoi, de furnici, de casutele paianjenilor, de urzelile vaduvelor negre si de lacomia calugaritelor. amintirile emotiilor nu mai sunt emotii, cu timpul le iei doar din cutia in care le-ai depozitat crustele sarate si le imbraci, dar niciodata cu atata intensitate ca la inceput.

amintirile sentimentelor puternice sunt alte vesminte uitate. atatea haine in garderoba memoriei pe care le poti alege si le poti sorta in functie de umerase pana devin coji. un simplu bobarnac si scapi de ele. umerii tai devin usori, inima se zbate libera, simti murmurul aripilor timid crescand dintre coaste, ca niste muguri ce vor sa pocneasca in primavara. amintirea penelor albe si moi intinse sub soare e tot zbor spre lumina si vantul care se zbate in puful din ceafa, te indeamna sa speri, sa visezi, iti sopteste sa pleci…  

 

amintirea ta nu mai inseamna nimic. in sertarul secret din captuseala dulapului cu sentimente si emotii nu mai gasesc nimic, nici macar un umeras in care sa fi agatat palidul tau zambet ce-mi dadea fiori candva. amintirea uitarii e uitare. putem sa ne miram impreuna de asta sau sa ramanem indiferenti ca unghia lunii pe cerul fara stele. intr-o luni voi porni spre duminica. o femeie care zboara spre un barbat seamana cu amintirea emotiilor unei noi indragosteli care e tot indragosteala. au fost nopti, don Segundo, cand mi-ai curs prin sange cu o asemenea repeziciune incat ma lua ameteala si adormeam in zori zapacita de zbaterile tamplelor mele, iar in menghina testei curgeau ganduri si randuri, iar tu continuai sa ma minti, don Segundo, iar eu stiam, si tu stiai ca stiam, si ma urai din cauza asta, asa cum isi urasc marinarii puntea pe care o calca in picioare, dar nu pot trai departe de ea. au fost dimineti, don Segundo, cand imi desenai in praf zambetul si spuneai: ce trist zambet amar, si soarele spargea ceata in mii de cristale si ma cautai in amintiri si nu ma mai gaseai decat in acel nesfarsit alai de neveste care trebaluiau cu degetele si unghiile prin viata ta ca si cum ar fi scormonit printr-o salata beouf. si tu le lasai, don Segundo, iar eu ma departam ucigand in mine priviri sau reinventand zambete, catarandu-ma incapatanata pe catargul cel mai inalt al tacerilor mele ca sa vad zarea si pana unde imi pot intinde aripile, si cat o sa ma tina de data asta abandonul in viscerele cerului. si tu deveneai mic, mic, mic, cat un musuroi de furnica, don Segundo, apoi cat un fir de paianjan, apoi cat un cleste de calugarita, apoi si mai mic pana la pojghita de ceata dintre un infinit si celalalt. si de fiecare data cand o sa ma gandesc la tine va fi ceata in tacerile mele.

vine si pleaca. sovaie. nu zice nimic. ce sa zica… am invatat pana si limbile moarte ca sa mor impreuna cu ele, zvarcolind in mine incarcate istorii si suave poeme. energie suculenta, laborioasa. pichon, accius, am trecut si prin secolul lui august, au urmat gradinile lui scipio. si? doar un loc in care sa evadezi. nu pot decat sa intuiesc daca si cat au iubit, restul nu ma intereseaza. portiunea de pamant cucerita e doar un musuroi de gunoi. poate cu putin noroc petrol. proces ciclic sa-l intindem pe mii de ani, tot nu va fi mai important dect clipa cand mi-au cantat in inima tacerile tale. poate fi degeaba daca in loc de sange curge acum petrol. tot lichid. gal si gal.

non video quo modo sedare nemo sibi nascitur.rastimpuri, doar atat. dar trebuie sa relaxezi sistemul. vernaculizare. imprumuturi si transformari lexicale. e totusi relaxant ca unii au memorie mica. au cazut imperii, au murit limbi, ce mai conteaza cateva bucati de faianta.

scriu pentru ca existi tu, cel care tace si trece. si sovaie. nu zice nimic, vine si pleaca. se opreste pe un balcon fumeaza numara placile de faianta.

sa fim cinci. de la o vreme, on and off, numarul acesta ma urmareste. abia acum imi dau seama. ma urmareste si nu prea, nu stiu cum sa explic. dar poate intelegi.

 

ar fi trebuit sa tinem intr-un singur spatiu comun legatura unul cu celalalt, sa ne iertam unul pe celalalt atunci cand nu ne putem ierta de altii, sa ne sprijinim oasele cefei in poala virtuala a cuvintelor, sa avem curajul sa fim vulnerabili si sa ne declamam slabiciunile sub adapostul nepasarii. ar fi trebuit sa fie un experiment frumos, asa ne propusesem. tin minte seara in care ne-am dat mana si ce incantati eram de idee, am si acum poze cu acordeonistul care era asa de vesel in romanta lui asa de trista, de ne dadusera lacrimile de bucurie. nu stiu sa explic. F radea. se gandea sa ne vorbeasca in versuri, sa-si cante inima in rime. Red urmarea clapele acordeonistului si dadea din cap incantata. Black uitase ca are un tatuaj pe umar, iar eu eram fericita ca aveam deja un secret al nostru. "Si cine va fi al cincilea fluture, Mae?" s-au ingrijorat ei, dar erau si curiosi. Le-am soptit la ureche numele celui de-al cincilea. Au batut din palme. DA. Da, erau de acord cu totii. Al cincilea parea potrivit. Era chiar ce ne trebuia. Al cincilea insa nu s-a mai prins in hora. Al cincilea n-a vrut. Nu mai tin minte de ce. Mi-a spus. Am uitat.

 

Asa ca nici n-am inceput bine sa dansam si din cinci am ramas patru. Pana cand doar eu.

 

Era aproape vara acum cati ani? Lui F i s-au terminat rimele foarte repede, prea repede. Asa se intampla de fiecare data cand ne maturizam. Aruncam la cosul de gunoi poezia din noi. Red s-a plictisit si mai repede, iar Black… aici chiar ca devine totul intunecat. E din ce in ce mai trist. Azi am zis cuiva fara sa vreau: lasa ca se intoarce ea. Dar nu mai stiu daca era vorba despre Black, sau despre Red, sau poate chiar despre mine era vorba. Uneori ma uit in monitor ore in sir fara sa vad nimic, fara sa ma misc, ca si cum ar fi disparut printre pixelii astia toate dorintele si sperantele. Tot ce-am gandit despre prietenie si libertate. Despre zbor si cadere. Despre iubire si uitare.

 

Ar fi trebuit… dar cine are rabdare sau atata putere sa fie veridic vulnerabil visceral fara sa aiba senzatia ca isi rupe din sine? Din mine? Din tine…

ma uit in urma si nu mai tin minte despre cine vorbesc. oameni ai imaginatiei mele. oameni pe care nu i-am cunoscut niciodata cum trebuie. si noaptea aceea cand am dormit deasupra ei si m-am intrebat unde s-au dus toate. oare ea era femeia care-mi plangea in brate? care lesina printre amintirile ei si eu o aduceam la viata printr-o mangaiere? dar si mai surprinzator decat asta a fost ca nu m-a durut atunci cand am gasit patul gol, dimineata. tot gol l-am lasat si eu, urmand ca spre seara alte trupuri calde sa fie imbratisate de asternuturile acelea. viata de calator. o viata portabila. viata de sezon. psihologie temporara.

 

el sa fie barbatul pentru care as fi murit? il priveam, era mai carunt ca acum un an, si mai carunt ca acum doi, si in loc sa-mi incarunteasca si mie sentimentele, au disparut. mai bine chel, decat carunt.

 

niste straini.